Te interesează designul durabil și producția circulară? Poți afla mai multe la final de februarie, la programul Școala de Design Circular Cultures (CC Design School), pentru care înscrierile se închid în acest weekend.
Programul este o premieră pentru România și e realizat de British Council în colaborare cu Universitatea Politehnică din Timișoara. Vor fi selectați 30 de participanți, câte 15 pentru iecare direcție tematică. Seminariile vor avea loc în perioada 23-27 februarie 2026 la Timișoara. Se va ține în engleză. Pot participa cei cu cetățeni română, dar și cei care trăiesc sau lucrează în România. Se încurajează și participarea persoanelor cu dizabilități. Participarea e gratuită.
Se asigură o masă pe zi, cazare în camere de cămin duble, dar și transportul, cu tren sau autocar, până la Timișoara. Este obligatoriu să se participe la întreg programul, în toate cele cinci zile. Este, de asemenea, obligatorie înscriere prin completarea formularului în limba engleză până duminică, 18 ianuarie, ora 23:59 (EET) aici. Selecția finala va fi anunțată la 23 ianuarie. Sunt două direcții tematice diferite.
Direcția tematică A – Comunitate este dedicată tinerilor profesioniști din design, arhitectură, urbanism, industrii creative și management cultural. În centru este reconversia fostelor spații industriale. Responsabilul de curs este Grace Crannis, designer și specialist în implicarea comunității, lector asociat la University of the Arts London.
Direcția tematică B – Conexiune este destinată studenților înscriși la programe de studii inginerești, precum mecanică, calculatoare, electronică, construcții, transporturi, etc., (anul III–IV, master sau doctorat), are ca temă relația om-mașinărie în contextul revoluției industriale 5-0, adică al tehnologiilor emergente, inteligența artificială și producția circulară. Coordonatori sunt Nick Gant și James Tooze, experți internaționali în design durabil, circularitate și producție distribuită, de la University of Brighton.
Școala de Design Circular Cultures este parte a programului european
Making Matters: Circular Cultures, dezvoltat de British Council are loc prima dată în România. Au mai fost ediții anterioare în Grecia, în colaborare cu Fundația Onassis. Making Matters: Circular Cultures este programul regional al British Council dedicat designului durabil și economiilor creative din Europa, parte integrantă a programului global Making Matters. Programul este activ în prezent în șapte țări europene.
Coordonatorii și organizatorii sunt: Hannah Robinson – Senior Manager Architecture, Design and Fashion, British Council; Katia Stewart, Senior Relationship Manager, Architecture, Design and Fashion, British Council Tamina Bojoancă – Arts Manager, British Council România; Anabella Costache (Direcția tematică A) – Manager Cultural Independent; Ionel Mărginean (Direcția tematică B) – Universitatea Politehnica din Timișoara.



