Cinci localități vor avea apa oprită sau cu presiune redusă joi, 4 decembrie. Aquatim are diverse categorii de lucrări în desfășurare.
Se fac lucrări la Stația de tratare a apei Deta și, din acest motiv, se va opri apa între orele 8-16. Pentru spălarea rețeleie de distribuție, apa va avea o presiune redusă mâine între orele 9-14, la Dragșina. La Urseni se va conecta o conductă la intersecția DC 152 cu strada Privighetorii. Din acest motiv, apa va fi oprită între orele 9-15.
În Timișoara se face o conectare de conducte la intersecția Căii Sever Bocu cu Aleea Amiciției. Între orele 9-16 se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Calea Sever Bocu, Aleea Lirei, Aleea Amiciției, Aleea Martir Gheorghe Iosub, Intrarea Martir Dumitru Osman și Leandrului. Apa va fi întreruptă și la Bodo între orele 8-16 pentru spălarea rețelei de distribuție.
La reluarea alimentării, apa poate fi tulbure. Așteptați limpezirea pentru utilizarea în scopuri casnice și stocați-vă necesarul pentru orele de întrerupere.



