Doctorița șpăgară din Făget va avea o pedeapsă cu suspendare

Palatul Dicasterial - vazut de sus

Procurorii au terminat munca la dosarul doctoriței ce lua șpagă de la pacienți în cadrul Spitalului Orășenesc Făget. Claudia Maria Mărghitaș, coordonatoarea Compartimentului de Pneumologie nu va face însă nicio zi de pușcărie.

Reamintim, la 3 septembrie anul curent, procurorii au descins în acest dosar, unul privitor la doctorița de 55 de ani, acuzată că lua șpagă de la pacienți, inclusiv pentru a da concedii medicale sau alte adeverințe. Mărghițaș are și cabinet privat, dar din rechizitoriu reiese că cerea mită în spitalul public. Procurorii au documentat 34 de acte materiale, din aprilie 2024 până la 29 august 2025. Când au reșinut-o, au anunțat că luase șpagă de 32 de persoane. Suma de bani adunată de doctoriță în urma acestor situații probate la dosar este de 8150 de lei. Ea cerea șpăgi între 500 și 4000 de lei.

Pusă în fața dovezilor, doctorița, care a și stat o lună în arest preventiv, a recunoscut că lua mită. Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a anunțat că trimite judecătorilor să aprobe condmanare cu suspendare, în urma acordului de recunoaștere a vinovăției. Pedeapsa cu suspendare e pentru 2 ani și 8 luni. Pe lângă faptul că doctorița va trebuie să respecte termenii cu Serviciul de Probațiune, ea nu va avea voie să fie aleasă doi ani ân funcție publică și nici să mai lucreze ca medic la spital. O va putea face la cabinetul privat, dar e obligată și facă și muncă în folosul comunității timp de 60 de zile.

Procurorii au pus și sechestru pe suma de 8150 de lei din banii doctoriței, ca măsură de conficare specială.