Administrația Fritz va face un planul urbanistic zonal de construire în zona protejată pentru cartierul Fabric, adică un PUZCP care va stabili direcțiile de dezvoltare ale cartierului în viitor. Miercuri seara a avut loc consultarea publică, iar prezentare a scos la iveală câteva erori nepermise la acest nivel.
De întocmirea documentației se ocupă firma de proiectare Subcontrol a lui Radu Radoslav, fostul arhitect-șef al orașului, plecat din primăriei din 2006, pe timpul lui Ciuhandu. Deși ar trebui să știe, căci e timișorean, Radoslav a pronunțat pe timpul întregii întâlniri în mod grești ”Fabric” cu accentul franțuzesc, pe ultima silabă, și nu pe prima, așa cum se și rostește corect denumirea. El a mai avut și alte scăpări nepermise la nivelul lui, de pildă, când a spus de absența unui mal pietonal ale Begăi pe latura stângă a spus că este între Podul Dacilor și Andrei Șaguna, deși corect era Podul Decebal. Podul Andrei Șaguna este cel din fața Universității Politehnice.
El a făcut și o eroare istorică, căci a vorbit de primele cartiere ale Timișoarei ca și ar fi fost orașe separate, o greșeală istorică, ”Vedeți pe pe hărțile vechi că orașul era format din patru orașe: Iosefin, Mehala, Cetatea și Fabricul și că Bega lega cel puțin trei dintre ele”. Mehala a fost sat alipit urbei, iar celelalte au fost mereu părți ale Timișoarei, nicidecum unități administrative separate, fie și la nivelul conceptului de Ev Mediu. Paula Romocean a explicat că Bega trebuie să fie accesibilă oricărui locuitor, iar arhitecta Sandra Andrei, tot de la Subcontrol, a vorbit despre ”Fabricul venețian”, o exagerare referitoare la canalele de apă ce străbăteau zona, ale căror trasee municipalitatea mai vrea să le valorifice.
PUZCP va face referire la tot cartierul, nu doar la partea din jurul Pieței Traian care urmeză să foe reabilitată. Locuitorilor li s-a promis că vor apărea noi parcări: una de 300 de locuri în zona Ciclop, una de 700 în zona Universității, pe Pestalozzi, și una de 200 de locuri în zona Colterm. S-a discutat și despre o stradă redeschisă care să lege Piața Romanilor de zona unde e magazinul Ciclop. un cetățean a întrebat dacă sediul Colterm, cu CET Centru, ar putea dispărea. „Vom putea face acest lucru când vom putea înlocui acea capacitate de operare cu altceva”, a spus ea, ceea ce lasă perspective interesante deschise.
Locuitorii au avut și cerințe interesante, de pildă un canal de surf, ca în Munchen, dacă se are în vedere o zonă mai dezvoltată pentru viața de noapte, săs e reglementeze mai clar dacă în imboile se vor pute face afaceri la etaj, ceea ce le-ar simplifica antreprenorilor umblatul după aprobări, dar și nevoia de mai multe farmacii și cabinete de medici de familie. Romocean a spus că trebuie să fie funcțiuni mixte. „E foarte important ca acest cartier să rămână locuit”, a spus viceprimara.
Orașul va mai avea și alte zona de construire protejată reglementată în viitor, dar acest PUZCP pentru Fabric va fi primul.



