Peste 8,5 milioane de lei puși la bătaie pentru cultură de Timișoara pentru anii următori. S-a deschis apelul de finanțare

Astăzi s-a lansat apelul de proiecte culturale multianuale gestionat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, ”Repere în cultură”. Anunțul a fost făcut târziu la amiază de instituție, în stilul caracteristic, deși poate era mai oportună să se anunțe de ieri că apelul e deschis de azi.

În orice caz, apelul este unul concurențial, iar perioada de dpeunere e 12 noiembrie – 3 decembrie. Este vorba de bani pentru proiecte culturale făcute în perioada 2026-2027, iar bugetul total e de 8.405.669 de lei, defalcat, 3.450.000 de leid e cheltuit în 2026 și 3.450.000 în 2027. Va exista și un fond de conetstații de 1.505.699 de lei. Pentru cei doi ani, un proiect nu va putea primi mai mult de 1,5 milioane, iar plafonul maxim per an e de 1 milion. Apelul se adresează operatorilor culturali din sectorul independent, organizațiilor și instituțiilor publice și private, precum și persoanelor fizice autorizate. Există obligația de a avea, în ambii ani, cel puțin o activitate și de Ziua Timișoarei.

Apelurile multianuale au rolul de a da șansa continuității proiectelor culturale. „Repere în cultură este un program care oferă continuitate și încredere operatorilor culturali care contribuie la dinamismul vieții culturale a orașului. Ne dorim ca Timișoara să rămână reper al creativității, colaborării și sustenabilității sectorului cultural, iar finanțările multianuale sunt un pas important în această direcție”, a spus Ramona Laczko David, directoarea interimară a Centrului de Proiecte, după demisia Alexandrei Rigler.

La apelul trecut, 2024-2025, s-au depus 29 de proiecte și au primit finanțare zece care au organizat 105 eveinimente ce ar fi reunit 66.000 de spectatori. Regulamentul spefic se găsește pe siteul Centrului de Proiecte.