Inspectoarea școlară generală Aura Danielescu a confirmat ideea lui Ruben Lațcău de a desființa Liceul Azur, de chimie industrială. Ea vine însă cu alt motiv, mult mai credibil decât poveștile „strategice” ale lui Lațcău.
Danielescu spune că altfel, Colegiul Tehnic ”Casa Verde” ar dispărea, deci e nevoie de fuziune, în detrimentul liceului de chimie din Calea Martirilor. ”Inspectoratul Școlar Județean Timiș și-a manifestat acordul cu privire la reorganizarea rețelei școlare aferente municipiului Timișoara pentru anul școlar 2026–2027, în baza unei analize temeinice, plenare și documentate, derulate în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara. Analiza a avut în vedere situația actuală a rețelei școlare, evoluțiile demografice și educaționale, gradul de utilizare a bazei materiale, precum și eficiența cheltuielilor publice Reorganizarea a fost determinată de faptul că Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură Casa Verde Timișoara nu mai îndeplinește condițiile legale pentru a funcționa cu personalitate juridică, potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, coroborat cu art. LIII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.În acest context, fuziunea prin contopire între Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde” Timișoara și Liceul Tehnologic Azur Timișoara a fost decisă pe baza unei analize comune efectuate de Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Primăria Municipiului Timișoara”, a precizat Danielescu.
De precizat că inspectoarea școlară generală nu vorbește exact de corpul unde va funcționa noua unitate, căci atât Azur, cât și Casa Verde (fostul Silvic) au spații mari, mai ales să la Casa Verde intraseră și cei de la profilul Agricold e la alt liceu desființat. Motivele ține de utilizarea eficientă a resurselor de spațiu, bani, laboratoare sau profesori, potrivit lui Danielescu, evitarea de oferte educționale similare dar și diversificarea ofertei, cu specializări moderne, evitarea dispersiei elevilor în școli cu puțini elevi, asigurarea unui efectiv de elevi în număr optim per clasă, dar și atragerea de aprteneri privați.
Danilescu nu a spus nimic despre mutarea Alimentarului la Azur, după comasare, nici despre transformarea Liceului Alimentar în clădire de gimnaziu arodantă Școlii Gimanziale nr. 19 ”AVram Iancu”. Ea nu a făcut niciun comentariu despre desifințarea Liceului Electrotimiș și apariția unei noi generale acolo, dar nici despre schimbul dintre Liceul ”William Shakespeare” și Colegiul ”i. C. Brătianu”.
Practic, vorbimd e finalul tradiției unui liceu timișorean. Școala Profesională de Chimei Azur exista din 1948 la Timișoara. Din 1972, școala profesională și liceul au funcționat în sediul actual. La fel ca liceul și brandul ”Azur” respiră „greu” cu doar o secție ce mai e funcționalăa stăzi la fabrică…
foto: timisoreni.ro



