Hoți prinși la furat din alimentarele din centru

În acest sfârșit de săptămână polițiști locali au prins două cazuri în care se fura din magazinele alimentare din zona centrală. Într-un caz, chiar a fost nevoie de încătușare.

Vineri seara, la ora 21, la magazinul din Piața Libertății au intrat trei bărbați care au luat mai multe produse alimentare. Au fugit fără să plătească, iar unul chiar a devenit recalcitrant cu angajatul care a anunțat polițiștii locali. Cei trei au fost prinși în apropiere, pe strada Victor Vlad Delamarina. Doi dintre cei trei au fost recalcitranți și cu polițiștii, așa că a fost nevoie de încătușare. cei trei au 28, 32 și, respectiv, 35 de ani, doi dintre ei sunt din Timișoara, air unul din Tormac.

Cei trei au zis că li s-a făcut foame. Alt caz rezolvat de polițiștii locali a fost duminică seara, la o alimentară din Piața Victoriei. Era un tânăr din Satu Mare, de 21 de ani, ce a luat mai multe enrgizante și a zis doar că îi era sete. Cei patru au fost toți predați Secției 1 Poliției.