Primăria Timișoara desființează direcția condusă de Culiță Chiș! Vor fi noi concedieri

După ce s-a adoptat o nouă organigramă penrru aparatul de specialitate din Primăria Municipiului Timișoara, urmează noi concedieri. Mai concret, se va desființa Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar.

Direcția fusese înființată ca o struțo-cămilă, după ce primăria a fost obligată de instanță să îl repună pe Chiș într-o funcție similară celei de șef al Direcției Edilitare, post pe care tot municipalitatea îl desfințase. Nu este vreun secret că relaționare lui Chiș cu useriștii a fost mereu deficitară. Însă obligativitatea deciziei instanței, după ce Chiș fusese mutat pe un post inferior și a câștigat în instanță diferențele de salariu și repunerea în drepturi a dus la formarea unei direcții ce ”îmbina” două domenii care nu au nicio treabă unul cu altul.

O parte dintre angajați cei cu atribuții la bazele sportive, nouă, au trecut la clubul SCM Timișoara. Însă numărul de posturi transferate e 14, astfel că prin toată reorganziarea primăriei, direcția a rămas cu 24 de posturi, față de 38, și nu se mai îndeplinesc condițiile de număr de angajați pentru statutul de „direcție”. Ar putea fi transformată în serviciu, dar printr-un proiect de HCL se propune desființarea, cu disponibilizarea angajaților, prin desființarea posturilor.

Primăria invocă trei argumente pentru desființarea totală a direcției. Unul ar fi că nu a elaborat proiecte majore. Al doilea este despre dezinteresul angajaților, căci primăria vorbește despre lipsa de implicare, neasumarea responsabilităților și termene depășite!De asemenea, direcția nu mai are buget de funcționare decât pentru maximum o lună!

Astfel, într-o viitoare ședință de consiliu local se va supune la vot desființarea direcției. Dacă vor fi minimum 14 voturi, angajații vor primi ulterior preavizele. La reorganizarea aparatului propriu, 43 de posturi au fost desființate, iar 32 dintre ele erau și ocupate. O parte din cele libere au fost ”retrogradate” ca grad, astfel că pe viitor, vor fi accesibile tinerilor.

S-a mai desființat și Centrului Regional de Competențe și Dezvoltare a Furnizorilor în Sectorul Automotive (CERC), de la Incuboxx, care avea câțiva angajați.

foto:ziuadevest.ro