Fundația Comunitară împarte bicicletele electrice prin programul Urban eRiders

Apelul Urban eRiders, al Fundației Comunitare Timișoara, s-a încheiat. 15 biciclete electrice vor ajunge la organizații, școli și persoane fizice care promovează mersul pe bicicletă în comunitate.

Apelul s-a făcut cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității și acum a ajuns la final. „Prin Urban eRiders ne dorim să adunăm împreună oameni care nu doar pedalează, ci și fac bine în comunitatea lor, devenind astfel și un exemplu pentru cei din jur deoarece se deplasează sustenabil, cu grijă față de sănătate și mediul înconjurător. Bicicleta, fie ea electrică sau nu, aduce libertate, sănătate și o legătură mai directă între oameni și orașul lor”, a explicat Daniela Chesaru, director executiv Fundația Comunitară Timișoara.

Primesc bicicletele: Asociația Salvatorilor Voluntari RESCUE-TM care face proiectul Pedalăm să învățăm să salvăm, Asociația Dianoia – Institutul de Terapie Familială și Practică Sistemică care va organiza TM Bitza Fest, Asociația Părinte implicat care faceproiectul Detectivi urbani pe biciclete, Liga Studenților AC, care va face în Complexul Studențesc Lănțuind prin Timișoara, Școala Babel, care face proiectul Wheels of Change, artistul Andrei Marian Moga care are proiectul pentru copii Arta pe două roți, și apicultorul Lucian Avramescu, care are proiectul Velo Albinarium, ce presupune și livrarea gratuită de produse apicole celor săraci.