Exploratorul Alexandru Stermin vorbește astăzi la Universitatea de Vest din Timișoara

Un dialog interesant cu exploratorul Alexandru Stermin are loc în această după-amiază la Universitatea de Vest din Timișoara. El este renumit pentru faptul că a ajuns în locuri extreme și greu accesibile, precum Serbia sau Jugnal amazoniană.

Exploratorul nu este la prima sa vizită la UVT, iar acum va susține conferința „Natura ca provocare filosofică în era postadevărului”. Stermin s-a concentrat mai ales pe analiza relației om-natură în comunitățile tribale pe care le-a întâlnit. El este profesor la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și autor al cărților „Jurnalul unui ornitolog” (2017), „Călătorie în jurul omului” (2021) și „Căzuți din Junglă” (2022).

Conferința începe la 16 în Aula Magna. Moderator va fi Mădălin Bunoiu. Evenimentul face parte din seria „Conectați la viitor”, un proiect al Universității de Vest din Timișoara dedicat dialogului între știință, cultură și societate.