Un bărbat din Sânpetru Mare a fost reținut de poliție ieri, pentru că înșela mai mulți oameni că le pune pavaj și apoi se făcea nevăzut. Acum va fi trimis în judecată.
Bărbatul are 36 de ani în prezent și, aparent, locuia fără forme legale în Sânpetru Mare. Potrivit dosarului instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, din 2023 până acum, a păcălit 11 persoane că le pune pavaj, le-a luat banii, și nu a mai făcut lucrarea. Bărbatul presta aceste lucrări fără forme legale, ”la negru”. După ce lua banii victimelor, toți oameni din satele din apropiere de Sânnicolau, nu le mai răspundea la telefon. O victimă a mers la el acasă să îi ceară socoteală, iar atunci, bărbatul i-a lovit mașina cu pumnii și picioarele.
De aceea, acuzațiile sunt de înșelăciune, în 11 acte materiale, și un act de distrugere. Prejudiciul estimat pentru aceste cazuri care sunt documentate este de 26.700 de lei și 500 de euro. Ieri, poliția l-a reținut, iar azi, judecătorul a aprobat ca omul să fie plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.



