Universitatea de Vest, prezentă la un eveniment internațional dedicat învățământului superior

Universitatea de Vest din Timișoara a participat săptămâna trecută la conferința anuală și expoziția „European Association of International Education” (EAIE). Evenimentul a avut loc la Goteborg, în Suedia.

EAIE este cel mai însemnat și de anvergură eveniment dedicat colaborărilor internaționale în învățământul superior din Europa. UVT a fost prezentă atât la pavilionul ”Study in România”, alături de alte 36 de universități din România, cât și la pavilionul alianței universitare europene UNITA – Universitas Montium, alianță din care UVT face parte. ”Prezența UVT la EAIE confirmă poziția de lider a universității noastre în internaționalizarea învățământului superior la nivel național și totodată evidențiază implicarea la nivel european în acest domeniu, ca universitate proactivă. Universitatea noastră susține încă de la început programul «Study in România», menit să promoveze învățământul superior românesc în lume”, spune rectorul Marilen Pirtea.

Printre subiectele discutat la eveniment au fost mobilitățile de studii pe termen scurt, diplomele cu specializare dublă, cosntruirea unei comunități universitarea internaționale și rolul UVT ca model de bune pracitic în ceea ce privește digitalziarea mobilităților, atât la nivel național, cât și european. LA EAIE, România și-a promovat ofertele de studii alături de Republica Moldova. La ediția a XXXVI-a a EAIE au participat 8000 de reprezentați de la universitățile din întreaga lume.