Consiliul Județean Gorj a preluat oficial heliportul construit pe insulița de pe Jiu, la Târgu Jiu, pentru a-l integra în rețeaua de urgențe medicale. Deși realizat de Primăria Municipiului Târgu Jiu, obiectivul va fi administrat de CJ Gorj, prin Spitalul Județean de Urgență, instituție aflată în subordinea acestuia. Decizia urmărește eficientizarea gestionării cazurilor critice și asigurarea intervențiilor medicale rapide, inclusiv în regim nocturn.
Protocolul de predare-primire a fost semnat la începutul lunii septembrie, urmând ca pe 12 septembrie Consiliul Județean să aprobe prin hotărâre declararea heliportului ca bun de interes public județean. Până la finalizarea tuturor procedurilor cadastrale și juridice, Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu va avea drept de administrare provizorie, fiind responsabil de securizarea și paza obiectivului.
Detalii tehnice despre heliport
-
Heliportul este construit la standarde EASA (European Union Aviation Safety Agency) și respectă reglementările Autorității Aeronautice Civile Române (AACR).
-
Platforma de aterizare are diametrul de 20 de metri, cu marcaje luminoase și sistem de balizaj omologat pentru zboruri de zi și de noapte.
-
Este dotat cu sistem de iluminat LED cu intensitate reglabilă, alimentat prin rețea electrică și generator de rezervă pentru situații de urgență.
-
Dispune de zonă de siguranță perimetrală și acces rutier direct către ambulanțele SMURD și serviciul UPU-SMURD al spitalului.
-
Poate prelua elicoptere de tip SMURD EC-135 și alte aeronave medicale de dimensiuni similare, utilizate frecvent în misiuni aero-medicale.
Prin operaționalizarea acestui heliport, pacienții aflați în stare critică vor putea fi transferați mult mai rapid către centre medicale universitare din țară, precum București, Craiova sau Timișoara, reducând semnificativ timpul de intervenție în cazuri grave.



