Ieri, Alexandru Bălan, fostul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova a fost arestat după ce venise la Timișoara. Era invitat la un eveniment UVT, iar acum rivalii politici râd de Marilen Pirtea.
DIICOT anunțase reținerea lui Bălan, fără a spune și locul. SRI, care nici ea nu i-a dat numele, a precizat că era vorba de Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara. Alexandru Bălan este acuzat de transmitere de informații secrete de stat în formă continuată. DIICOT spune că din 2024, el s-a întâlnit de două ori la Budapesta cu ofițeri ai Comitetului Securității de Stat – KGB Belarus și le-a divulgat informații despre România. Pentru a-l prinde, teoretic, s-a cooperat între România, Ungaria și Cehia.Practic, UVT ”semnaliza” de săptămâna trecută că face un eveniment unde Bălan va vorbi. Universitatea îl prezenta doar ca „expert în securitate”, iar tema era parcursul pro-european al Reoublicii Moldova.
Marian Cucșa, președintele timișorean al Partidului Republican, râde de Marilen Pirtea, președintele interimar al PNL Timiș. ”Domnule rector-deputat PNL Marilen Pirtea, câți securiști și spioni mai aduceți la Universitatea de Vest din Timișoara? Noroc că instituțiile statului l-au prins la timp pe fostul adjunct al Serviciului de Informații din Republica Moldova, altfel, astăzi ar fi vorbit la UVT despre«Parcursul Pro-European si provocările viitorului». Ce putea să vorbeasca un spion rus la o asemenea conferință? #Fără securiști și spioni in instituțiile de învățământ!”, spune Cucșa.
Altfel, Pirtea are o mare ”pasiune” pentru tot felul de evenimente de securitate și, mai ales, securism, organizate la UVT. Gurile rele vorbesc pe la colțuri că este verișorul arădeanului Florian Coldea, dar, întrebat de acest aspect, Pirtea a negat. Întrebarea i-a fost adresată toamna trecută, dar, ulterior, faza respectivă a fost tăiată din liveul conferinței PNL Timiș. Rămâne întrebarea, a fost o gfără fără margini a UVT sau, conspirativ, bălan fusese chemat tocmai pentru a fi arestat?



