Mașina condusă de un pensionar a provocat un accident feroviar astăzi la prânz la Peciu Nou. Șoferul nu a dat prioritate, iar circulația garniturii feroviare a fost dată peste cap.
Vinovatul are 79 de ani și după ora 13 a trecut la trecerea la nivel cu calea ferată din Peciu nou cu mașina fără să acorde prioritate. Trecerea este una fără bariere. Atunci venea trenul Regio 11124 Cruceni – Timișoara, și a izbit mașina. Pompierii au intervenit cu o autospecialei de descarecare grea, una de stingere, plus un echipaj SMURD cu Medic. O ambulanță SAJ a mers la fața locului.
Bprbatul din mașină și femeia de 69 de ani care îl însoțea au fost răniți și duși la spital. Cei 30 de călători din tren nu au avut probleme. Daor că trenul a fost blocat peste o oră. Poliția a deschis, conform procedurii, dosar penal de vătămare corporală din culpă/



