Incident la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”: actriță lovită la cap de un element de decor

Incident nefericit duminică seara, la Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely”. În timpul repetițiilor pentru musicalul ”Chicago”, un element din tavan a căzut în capul unei actrițe!

Teatrul a dat un comunicat oficial fără a spune numele actriței, despre care Tion scrie că este  Edina Foltany. Teatrul susține că actrița e bine. ”În seara zilei de 7 septembrie, în jurul orei 20:30, în timpul repetiției pentru producția «Chicago» a Teatrului Maghiar de Stat «Csiky Gergely» din Timișoara, o ștangă aferentă scenei mari a coborât, deplasând un element de decor care a lovit una dintre actrițele implicate în repetiție. Echipa teatrului a însoțit actrița la serviciul UPU unde s-au făcut investigațiile medicale necesare, care au stabilit că aceasta este în afara oricărui pericol. Nu a fost nevoie de internare, fiind lăsată să plece în decursul serii. Actrița Teatrului își va relua activitatea conform programului stabilit în continuare”, anunță teatrul.

Repetițiile pentru musical au fost suspendate și se verifică totul din sală, iar autoritățile competente au fost anunțate. ”Repetițiile au fost suspendate, iar teatrul a demarat o anchetă internă pentru a stabili cauzele incidentului și pentru a implementa măsuri preventive adecvate. Acțiunea se desfășoară în conformitate cu reglementările legale, în strânsă colaborare cu autoritățile competente (SSM și ITM).Pentru Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, siguranța angajaților și încrederea publicului sunt priorități esențiale”, mai informează Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”.

foto. tripadvisor.com