Păruială pe stradă, între două tinere

Atac sângeros în centrul oraşului Reşiţa. O tânără de 23 de ani a fost înjunghiată de o altă fată, după o ceartă aprinsă.

Câţiva trecători au avut curaj să intervină şi să le despartă. Atacatoarea a ajuns la Poliţie.
„Tânăra de 22 de ani, bănuită că ar fi agresat-o fizic pe cealaltă, a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 3.000 de lei. Victimei i s-a adus la cunoștință dreptul de a depune plângere penală pentru infracţiunea de loviri şi de a beneficia de protecţie prin intermediul ordinului de protecţie provizoriu. Aceasta a refuzat”, a declarat Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt IPJ Caraş-Severin.

Victima a ajuns la spital.