Situație ilegală la Liceul Teoretic „William Shakespeare”: părinții susțin că au dat bani pentru amenajarea unei clase!

Părinții mai multor copii de clasele a III-a și a IV-a de Liceul Teoretic ”William Shakespeare” s-au adunat marți în fața școlii, supărați că elevii ar fi urmat să facă cursuri după-masă. Până la urmă, conducerea școlii a renunțat la idee, doar că a reieșit o încălcare a legii, și anume, că directorul școlii le-a cerut bani părinților din șapte clase pentru a crea una singura, unde să ducă elevii unei clase I comasate de la Școala ”Rudolf Walter”.

”William Shakespeare” are corpul principal pentru liceu, cel din Piața Romanilor pentru gimnaziu și altul pe Moise Nicoară, pentru ciclu primar. Școala ”Rudolf Walter” se comasase cu liceul de engleză, dar vara aceasta s-a decis ca nouă clase să fie trecute la Școala Gimanzială nr 1 și doar o clasa I să rămâne la ”Shakespeare”. Părinții s-au strâns la 12,30 în fața școlii și au chemat mass-media, pentru că la 13 avea ședință conducerea școlii. Vestim a fost prezentă la fața locului. Iată ce a relatat un părinte, care susține că au aflat la început de august că elevii ar urma să facă ore după-masa: ”Ne nemulțumește lipsa de comunicare și deciziile luate pe șest. Ei știau din iunie că clădirea de la Rudolf Walter nu mai intră în posesia lor, ci este luată de către inspectoratul școlar și au luat decizia de  ne muta pe noi, clasele a III-a și a IV-a după-masa. Sunt copii de 8-9-10 ani, nu pot merge singuri la școală. Nu au când să mănânce masa de prânz, nu au când să facă activități extra-școlare. Copiii aceștia vor fi distruși. Ne propun un before-school. Copiii de 9 ani dacă stau de 8 la 16 la școală e ca un loc de muncă, ei nu pot duce treaba asta. Ei vor să aducă elevii de clasa a V-a și a VI-a cu clasele 0, I și a II-a, care sunt pasibili de bullying. Motivarea e că elevii de a V-a au mai multe ore”, a precizat Florin, părintele unii copil.

În 13 august, părinții au fost la inspectorat să se plângă de schimbarea de program. Apoi, părinților li s-ar fi spus săptămâna trecută că va fi loc pentru trei clase de a III-a și patru de a IV-a dacă renovau un spațiu pentru acei 16 copii de clasa I! Conducerea școlii spune că problema a apărut că au crezut că vor putea folosi clădirea din satul de copii Rudolf Walter din Plopi, dar care nu a mai fost preluată de primărie în rețeaua școlară, ci ar fi ajuns la inspectoratul școlar. De aceea, ar fi suplimentat clasele de liceu și apoi a rămas fără clădire. „Corpul pe Moise Nicoară, corpul C, era dedicat învățământului primar. Ei acum aduc în acel corp învățământ gimnazial. Motivarea lor e că au suplimentat clasele de liceu și nu mai au săli de clase pentru cei de gimnazial. De la Rudolf Walter au plecat peste 100 de elevi la Gimnazială 1. A rămas o singură clasă de 16 elevi de clasa I care vor veni în Corpul C. Soluția lor a fost ca noi părinții să înființăm o sală de clasă dintr-o magazie și arhivă. Neavând fonduri am suportat noi prin muncă. Prin asta, toți elevii de prima rămâneau acolo de dimineață. Ieri în Consiliul profesoral s-a pus în discuție ca elevii de a III-a și IV-a să vină de după-masă. A costat în jur de 6000-7000 de lei, avem facturi. Nu e asta o mare sumă”, spune părintele, care nu realizează că tocmai a denunțat o faptă de natură penală.

Chiar dacă părinți nu erau deranjați că li s-a cerut bani, vorbim de o încălcare flagrantă a legii. Aparent, părinților li s-a spus de renovare clasei respective în urmă cu o săptămână. Deocamdată, Inspectoratul Școlar Județean Timiș nu a oferit o reacție despre gestul directorului Claudiu Crepcea, membru PNL. Problema ar fi că primăria nu a dat fonduri de reparații la ”Shakespeare”, sau, cel puțin, așa le-a spus conducerea părinților. ”N-am anunțat primăria, din moment ce administrația școlii a venit și ne-a propus, cu acordul lor. Ei ne-au deschis, ei ne-au dus, cu ajutorul lor am cărat molozul. Au făcut cerere la Retim să vină cu containerul. Autorizațiile trebuiau să fie în sarcina lor, nu a noastră. Fiind o măsură de urgență am fost cu toții de acord să facem treaba asta. Primăria o va afla. Noi avem speranța că mai au un gram de demnitate. Dacă nu vom putea merge și către primăriei, instituția prefectului și minister, mai departe. Timpul e scurt, dar dacă nu se rezolvă, ei nu știu ce-i așteaptă! Noi toți părinții, șapte clase, ne vom duce copiii de la 8 în școală și plecăm. Și vedem ce fac ei”, a mai spus părintele.

Primăria susține că a aflat de la presă că directorul a cerut bani părinților să amenajeze o sală de clasă. ”Primăria Timișoara a fost informată la finalul lunii august despre problemele de spațiu de la Liceul Shakespeare. Municipalitatea s-a arătat deschisă să sprijine liceul cu soluții. Una dintre acestea este refuncționalizarea unor săli de clasă în alte spații disponibile. Soluțiile finale vor fi stabilite în cadrul ședinței Consiliului de Administrație ce are loc astăzi. Municipalitatea a realizat multiple reparații la Liceul «Shakespeare» pentru a îmbunătăți condițiile elevilor, cea mai importantă fiind refacerea acoperișului clădirii de pe Strada Romanilor 13. Totodată, Primăria nu a fost informată și nu acceptă solicitări adresate părinților pentru realizarea de lucrări în școli. Municipalitatea dispune de un contract de reparații prin care poate interveni, în special în situațiile urgente, pentru a executa lucrările necesare. În ceea ce privește containerele modulare, timpul de achiziție și instalare este similar cu cel necesar pentru refuncționalizarea unor săli în alte spații. Municipalitatea nu mai acceptă această soluție, atunci când există variante mai bune”, ne-a transmis reprezentantul primăriei.

Acum se analizează ca în viitor, școala să primească foste ateliere MIU de pe strada Micu Klein pentru eamenajări în viitor. Problema mare e la ”Shakespeare” nu există săli de sport în cele trei corpuri funcționale. Până la urmă, Consiliul de Administrație al școlii a stabilit că clasele a III-a și a IV-a să studieze de dimineață, în Corpul C. ”Conform informațiilor primite, Consiliul de Administrație a stabilit ca toți elevii să înceapă cursurile dimineața în acest început de an școlar. Liceul va modifica temporar funcțiunea unor spații în săli de clasă pentru a-i acomoda. În această perioadă, Primăria va refuncționaliza spațiile necesare pentru ca toți elevii să-și desfășoare activitatea normal”, a mai transmis reprezentantul primăriei.

Cel mai probabil, IPJ Timiș se va sesiza pentru a deschide o cercetare.

Actualizare: IȘJ Timiș a transmis doar că elevii vor face ore de dimineața, fără să precizeze nimic despre situația în care părinții au amenajat o sală de clasă. ”În ședința de azi a Consiliului de Administrație al Liceului Teoretic În ședința de azi a Consiliului de Administrație al Liceului Teoretic „William Shakespeare» Timișoara, s-a decis ca toate formațiunile de studiu să își desfășoare programul în schimbul I, ca urmare a identificării unor spații, în unitatea de învățământ și a reorganizării alocării grupurilor-clasă/săli de clasă.William Shakespeare” Timișoara, s-a decis ca toate formațiunile de studiu să își desfășoare programul în schimbul I, ca urmare a identificării unor spații, în unitatea de învățământ și a reorganizării alocării grupurilor-clasă/săli de clasă”, a transmis inspectoratul.