De azi dimineață, pe fondul măsurilor dorite de Guvernul Bolojan în schimbarea statutului magistraților, și Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a intrat în grevă. De ieri, Curtea de Apel Timișoara a suspendat judecarea anumitor cauze.
Procurorii consideră că nu mai e nevoie de alte modificări legislative. ”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara opinează în sensul că dispozițiile legale în vigoare, anume prevederile din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor referitoare la pensiile de serviciu, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 282/2023, corespund atât exigențelor constituționale privind necesitatea asigurării independenței sistemului judiciar, a previzibilității statutului judecătorilor și procurorilor și securității raporturilor de serviciu ale magistraților, cât și cerințelor Comisiei Europene. Mai mult, aceste condiții de pensionare stabilite în anul 2023 au format obiectul unei ample consultări, iar ulterior adoptării, reforma realizată prin Legea nr. 282/2023 a fost evaluată de către Comisie ca fiind satisfăcătoare pentru îndeplinirea obiectivului 215 din Planul Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.)”, se arată într-un comunicat al parchetului, semnat de prim-procurorul Mircea Cîmpean.
Parchetul a cerut CSM să dea aviz negativ ideilor lui Bolojan. ”Având în vedere aceste aspecte, considerăm că apare nejustificată o nouă modificare a acestor dispoziții.Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara opinează în sensul că demersul legislativ supus analizei nu respectă standardul constituțional impus în mod constant de instanța de contencios constituțional, iar proiectul suspus dezbaterii nu ține cont de specificul activității magistraților, nici de volumul de muncă al acestora, dar nici de statutul corpului magistraților, de interdicțiile, incompatibilitățile și restricțiile impuse acestora. Față de cele de mai sus, Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să avizeze negativ proiectul de act normativ privind modificarea statutului magistraților”, se mai arată în același comunicat.
De azi, procurorii sunt în grevă. ”Adunarea Generală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a apreciat necesară adoptarea următoarelor forme de protest pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 28 august 2025 și până la retragerea proiectului de lege: suspendarea activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, urmând a fi instrumentate doar cauzele cu caracter urgent (cauzele în care se impune luarea măsurilor arestării preventive și arestului la domiciliu, cauzele cu inculpați față de care au fost dispuse măsuri preventive care se află în vigoare la momentul prezentei hotărâri, cauzele privind confirmarea ordinelor de protecție provizorie emise de către organele de poliție, verificările efectuate în temeiul art. 938 Cod de procedură civilă) și alte situații operative care nu suportă amânare”, se precizează în același comunicat.
Iată alte măsuri dispuse de PJ Timișoara pentru perioada de protest: suspendarea activității de primire a dosarelor de urmărire penală în care organele de cercetare penală formulează propuneri de soluționare, respectiv de luare sau dispunere a unor măsuri procesuale;suspendarea activității de relații cu publicul și primire în audiență; suspendarea activității de soluționare a plângerilor formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată; suspendarea activităților conexe activității de urmărire penală (soluționarea cererilor formulate în dosarele de urmărire penală, inclusiv a cererilor de prelungire a dreptului de circulație); suspendarea activității de participare la ședințele de judecată ale Judecătoriei Timișoara, cu excepția cauzelor cu caracter urgent, urmând ca participarea să se realizeze în cauzele stabilite prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timișoara; susținerea formelor de protest ce vor fi adoptate de către instanțele judecătorești.



