Accident cu trei victime pe drumul de Lipova

Trei persoane dintr-un microbuz au ajuns la spital marți după-amiază. Vehiculul a fost lovit de o autoutilitară, pe DJ 691,

Accidentul a avut loc între Pișchia și giarmata. furgoneta era condusă de un bărbat de 31 de ani, care a intrat din spate în microbuzul condus de un tânăr de 26 de ani, pe sensul de mers spre Giarmata. O femeie de 50 de ani și doi bărbați de 36, respectiv 38 de ani, au fost răniți. Toți erau pasageri în microbuz și au fost duși la spital.

Poliția a testat ambii șoferi cu etilotestul, iar rezultatele au ieșit negative. Conform procedurii, s-a deschis un dosar penal de vătămare corprală din culpă.