Atenție cum circulați pe Bulevardul Liviu Rebreanu. Noi restricții de mâine

Autoritățile instituie noi restricții de trafic de miercuri, pe Bulevardul Liviu Rebreanu, care e în reparații. Asta deși secțiunea din Spitlaul Județean și strada Drubeta nu va fi terminată vara aceasta, pentru că… nu s-a putut!

Așa că se trage tare să se termine lucrarea dintre Județean și AEM. ”Municipiul Timișoara, prin Societatea Drumuri Municipale (SDM), va derula o intervenție concentrată la intersecția Bulevardului Liviu Rebreanu cu Bulevardul Sudului. Pentru a permite desfășurarea lucrărilor, Comisia de Circulație a aprobat instituirea unor restricții suplimentare, care presupun închiderea temporară a intersecției și devierea traficului pe ruta Strada Sirius – Strada Aștrilor, în perioada 27 august, ora 9:00 – 1 septembrie, ora 7:00”, anunță primăria.

Se va circula tot doar pe o bandă pe sens. ”În același interval, SDM va executa lucrări de reparații pe segmentul de viraj la stânga de pe Strada Costică Rădulescu. Circulația pe Bulevardul Liviu Rebreanu se va desfășura în continuare pe o bandă pe sens, între sensul giratoriu AEM și Strada Arieș”, mai anunță autoritățile.

Teoretic, porțiunea ce rămâne nereparată, dintre Județean și linia tramvaiului 7, va fi cătuă la următoarea vacanță școlară. Practic, vacanța de toamnă e de doar o săptămână și e greu de crezut că va fi timp destul pentru o porțiune lungă de drum, cu două benzi.