După o problemă similară săptămâna trecută, centrul Timișoarei rămâne din nou aproape două zile fără apă caldă. E din nou avarie la rețeaua de conducte.
Pentru remediere, colterm va opri furnizarea la PT 1A, PT 1B, PT 2, PT 3, PT 4, PT 4A, PT 4B, PT 24, PT 6, PT 7A, PT 7B și PT 7C. De marți, 12 august, ora 8, până miercuri, 13 august, ora 20, vor fi afectate 198 de branșamente, consumatori arondați străzilor: Coriolan Brediceanu, Colonel Enescu, Paris, Aurel Cosma, Bulevardul Republicii, Piața Victoriei, Piatra Craiului, Dr. N. Paulescu, Bulevardul Mihai Eminescu, Patriarh Miron Cristea, Enrico Caruso, Dimitrie Cantemir, Augustin Pacha, C.D. Loga, Michelangelo, Ghe. Andrasiu, Academician Alexandru Borza, Eugeniu de Savoya, Ghe. Lazăr, Mărășești, Vasile Alecsandri, Emanoil Ungureanu.
La reluarea alimentării, apa poate fi tulbure. Așteptați limpezirea pentru utilizarea în scopuri casnice.



