Un șantier atât de necesar și de care se vorbește de ani de zile, la Colegiul Tehnic ”Henri Coandă”, a început, la ani de zile de când se discută de necesitatea renovării unității de învățământ. Proiectul are finanțare din PNRR, așadar, trebuie terminat anul viitor.
Acolo sunt cinci clădiri: corpul principal cu clasele, atelierele, sala de sport, internatul și cantina. S-a început cu internautl, care avea de săptămâna trecută deja plasele de protecție montate, plus schela. Se va izola termic clădirea, cu tot cu acoperiș renovat și tâmplărie nouă. La cele cinci clădiri se vor renova și toate instalțiile și rețelele, se vor monta becuri eficiente energetic și se va construi și un punct termic pentru liceu. „Liceul Coandă este al doilea mare șantier al verii, după cel de la Liceul Ana Aslan, început în urmă cu două luni. Ambele proiecte înseamnă reabilitarea și modernizarea completă a clădirilor, de la infrastructură la dotări, după zeci de ani fără investiții majore. Lucrările se vor desfășura pe o perioadă mai lungă, iar prioritatea noastră este ca activitatea elevilor să fie afectată cât mai puțin de șantiere”, a declarat Dominic Fritz.
Durata șantierului va fi de 18 luni, așadar, se bazează și pe o mică prelungire din PNRR, promisă deja la proiectele unde șantierele sunt începute. firma Nedex Group face lucrările. Totul va avea un cost estimat de 29,5 milioane de lei, cu tot cu TVA, iar 19,7 milioane de lei vor fi asigurați din PNRR. Clădirea liceului avea mari probleme în trecut, mai ales din cauza calorifelor colmatate.



