SCM USV Timișoara a câștigat cu 32-17 meciul cu Dinamo București de sâmbătă, care nu s-a putut disputa la startul sezonului din cauza Supercupei. Bănățenii s-au apropiat la 1 punct de primele două locuri.
Timișoara a deschis scorul din eseul lui Plai transformat de Rupanu. Același Rupanu a transformat și o lovitură de pedeapsă, dar eliminerea temporară a lui Butnariu a permis ca Dinamo să egaleze la pauză. În repriza a doua, Timișoara a dat trei eseuri, prin Raquili, Manumua și Neagu. Unul a fost transformat de Bălan, iar Plai a punctat dintr-o lovitură de pedeapsă. Dinamo a mai dat doar un eseu.
Valentin Popârlan a fost mulțumit de evoluția ambelor compartimente. ”Un meci foarte greu pentru băieți, condițiile meteo au însemnat foarte mult pentru ei. A fost foarte cald și asta i-a supus la un stres suplimentar față de meci. Rugbyul e un sport de contact și căldura le scade foarte mult din energie. Pe ambele compartimente, băieții și-au făcut foarte bine treaba și au respectat indicațiile cât mai mult timp din meci. asta ne-a ajutat să câștigăm și punctul bonus. Scorul nu e atât de relevant, cât atenția băieților. Au fost foarte atenți și au reușit să fructifice în momentele în care au avut oportunitatea”, a precizat antrenorul pachetului de înaintare.
Kamil Sobota a precizat că jocul de picior a provocat înfrângerea lui Dinamo. ”A fost o partidă destul de disputată, un meci foarte greu. Lucrul care pe noi ne-a afectat a fost că nu am jucat corect în zonele de teren în care trebuia să jucăm. Am jucat mult la noi în teren și acest lucru ne-a costat. Noi cred că am fost bară-bară la pachetul de înaintare și cred că diferența s-a făcut la jocul cu piciorul”, a punctat căpitanul lui Dinamo.
Timișoara joacă etapa viitoare tot acasă, cu Steaua București.



