Orașe fără blocaje în viitor? 14 proiecte selecționate la un accelerator de mobilitate urbană

Agenția de Dezvoltare Regională Vest gestionează prima ediție a programului InVest – Urban Mobility Acclerator, primul acelerator de mobilitate urbană din țară. 14 proiecte au fost selectate.

În total, au fost depuse 51 de aplicații din toată Europan. Cele selectate vor primi mentorat, finanțare și conexiuni directe până în octombrie, pentru a-și pune ideile în aplicare. Ideile sunt menite să reducă blocaje din orașe, într-o lume tot mai sufocată de mașini.Se propune utilizarea energiei regenerabile, și, în plus, ideea de baza este de a încuraja utilizarea trsnsportului în comun, a sistemului de biciclete de închiriat așa cum avem în Timișoara, dar a și a mersului pe jos când este posibil.  Programul este implementat de Iceberg Plus și Cowork Timișoara, cu sprijin financiar din fonduri europene, prin EIT Urban Mobility  și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. „Această primă cohortă dovedește că România are un potențial uriaș în zona de mobilitate urbană. Avem echipe care construiesc de la soluții de micro-mobilitate și optimizare a traficului, până la sisteme inteligente de colectare de date și platforme digitale pentru logistică urbană”, a declarat Alexandra Hîncu, Project Manager inVest.

S-au selectat o platformă AI pentru livrări, o platformă ce permite să închiriezi mașina nefolosită a altei persoane, o platformă de biciclete electrice pentru curieri și firme de logisticăm o platfomă de livrări cu drona, un sistem du iluminat LED pentru pietoni, un microhub cu energie solară, de livrare colete, un proiect de bike-sharing, o platformă de livrări de produse sustenabile, o aplicație care te ajută să planifici să iei transportul în comun, bicicletele de bike-sharing și să mergi pe jos, sau o platformă de trasee eco-turistice. „Mobilitatea urbană nu este doar despre tehnologie – este despre cum putem îmbunătăți viețile oamenilor în orașele europene. Prin programe precum inVest, susținem start-up-uri locale să devină actori europeni, oferindu-le contextul și resursele necesare pentru a scala. România și Regiunea Vest au un ecosistem totmai activ și suntem încântați să contribuim la accelerarea acestuia”, explică Lluis Puerto, Head of RIS & EIT Community – EIT Urban Mobility.

Programul va avea și o etapă a doua, de finanțări mai generoase. „Am văzut multe propuneri interesante, inițiatorii vor beneficia de sprijin pentru a le testa, pentru a le dezvolta în această etapă, și ne dorim ca pe viitor ele să își găsească o aplicabilitate reală în orașele noastre și oriunde în lume este nevoie de ele, astfel încât să rezolve parte din problemele existente de trafic și de mediu, să stimuleze folosirea transportului alternativ și a soluțiilor de mobilitate sustenabile și inteligente. Pentru asta, noi vom contribui în etapa a doua cu granturi consistente pentru cei care vin spre noi, prin Programul Regional Vest, pentru a sprijini implementarea soluțiilor propuse în beneficiul locuitorilor regiunii”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.

În prima etapă, proiectele vor participa la zece ateleire și sesiuni de mentorat,  testare și pilotare în orașele din Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș-Severinm acces la investitori, autorități și experți, grantui de 18.500 de euro, plus particoparea la evenimentul Demo Day