La Universitatea de Vest din Timișoara se organizează un masterat în premieră în România, Asistența socială militară. Desigur, putem privi această inițiativă inclusiv în contextul global complicat, cu mulți specialiști ce vorbesc fățiș de posibilitatea ca Rusia să atace statele NATO.
Masteratul este organizat de Departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Psihologie, Sociologie și Asistență Socială. Acest domeniu s-a dezvoltat foarte mult după Al Doilea Război Mondial, în state precum SUA, Franța și Canada. Deminrea principală este să acorde sprijin veteranilor de război și a rezerviștilor, să se readapteze la viața civilă și să depășească traumele. De asemenea, este gândit și pentru familiile celor plecași, să fie sprijinite să facă față inclusiv la posibilitatea pierderii cuiva drag. „Prin acest nou program de studii,Universitatea de Vest din Timișoara răspunde nevoilor reale ale societățiiși oferă un sprijin concret militarilor activi, veteranilor, precum și familiilor acestora. Programul de studii de masterat „Asistență socială militară” vine să formeze specialiști dedicați, capabili să înțeleagă în profunzime provocările unice ale carierei militare, să contribuie la îmbunătățirea calității vieții – personale, a celor din jur, a camarazilor, a subordonaților – și să ofere servicii de intervenție, consiliere și suport adaptate acestui domeniu deosebit”, spune rectorul UVT Marilen Pirtea.
Masteratul are durata clasică de 2 ani și e conceput în colaborare cu specialiști din armată, psihologi, asistenți sociali și cadre universitare de prestigiu. În prima sesiune de admitere s-au înscris 27 de persoane, iar pentru a doua, mai sunt disponibile 23 de locuri. Media de admitere se calculează cu 50% media examenului de licență, 40% media anilor de studiu la ciclul de licență și 10% nota la examenul de verificare a cunoștințelor specifice. Nu este un examen propriu-zis, ci presupune ăncărcarea în patforma de admitere a unui eseu argumentativ cu tema ”Principalele competențe ale asistentului social în context actual”.
Iată ce se va studia la acest masterat: fundamente juridice și politici sociale în domeniul militar, etica și deontologia în profesională în mediul militar, sănătatea mintală și bunăstarea în comunitățile militare, asistența socială militară în misiuni internaționale, protecția informațiilor clasificate, dezvoltarea abilităților de cercetare aplicată în asistența socială militară, servicii sociale militare din perspectivă interdisciplinară, utilizarea inteligenței artificiale în informatica socială, psihologia traumei și intervenția în situații de criză, managementul conflictelor, reintegrarea socială a veteranilor și familiilor lor.



