Codul Portocaliu de furtună a afectat serios Timișoara și nu numai, și a dus la întrerupere concertului Forza Zu. Au fost persoane rănite la eveniment, iar în Timișoara, un copac a căzut peste un tânăr.
După un Cod Roșu de caniculă a venit și furtuna aferentă. La puțin timp după ce a început vijelia, un copac a căzut pe un tânăr de 28 de ani, în Parcul I. C Brătianu. o femeie a alertat autoritățile, iar pompierii au intervenit. Bărbatul a fost dus la spital, conștient și cooperant. Starea lui nu este gravă, dar, conform procedurilor, poliția a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.
În Timișoara, pompierii au fost solicitați să ridice zece copaci căzuți, dintre care patru căzuți pe mașini și unul pe o locuință. La buziaș, un copac a căzut pe o casă, iar altul, pe o stradă. De asemenea, un copac s-a mai prăbușit în Pișchia. În Timișoara, au fost și trei zone în care vântul a rupt firele de curent. Un caz similar a fost raportat și în Buziaș. Curentul este întrerupt la Utvin, Victor Vlad Delamarina, Petrioasa Mare, dar și în cartierul Freidorf din Timișoara.
La Forza Zu, furtuna a afectat echipamentele, iar concertul a fost întrerupt. Oamenii s-au adăpostit în corturi, care au fost distruse de vânt. Cinci persoane, adică trei bărbați și două femei au fost transportate la spital, fie cu zgârieturi la mbrațe sau cap, sau cu o luxație, cum a fost cazul unei femei. Un alt bărbat cu luxație nu vrut la spital, iar alte patru persoane au făcut atacuri de panică.
Organizatorii promit reluarea spectacolului: ”Este furtună mare, neanunțată, pe aeroprtul Traian Vuia din Timișoara. Publicul este acum în siguranță. Echipamentele scenotehnice sunt afectate. Așteptăm trecerea furtunii și sperăm să putem reveni cu Forza ZU. Va mulțumim, facem tot ce ne stă în putere sa fim din nou ON”, e mesajul celor de la Radio Zu.



