Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a fost declarat cetățean de onoare al comunei Prigor din Caraș Severin, locul unde și-a petrecut copilăria și unde spune că a făcut „primii pași în viață”. Evenimentul a reprezentat pentru oficial un moment încărcat de emoție și recunoștință față de comunitatea care l-a format.
„Pe malul Nerei, am făcut primii pași în viață. În mica, harnica și sufletista comunitate a almăjenilor din Prigor, bunii mei din Borlovenii Vechi mi-au îndrumat copilăria, prin pilde și prin propriul trai tihnit”, a mărturisit Grindeanu.
Politicianul a mărturisit că și-ar fi dorit ca bunicii săi să fie prezenți pentru a vedea mândria din ochii lor. Totodată, a subliniat că succesul său se datorează familiei și comunității în care a crescut.
„Este meritul lor, al părinților mei și al acestei comunități că am devenit cel de acum. Și sper să le insuflu și copiilor mei – Sofia și Mihai – aceeași dorință de a-și onora rădăcinile familiei și respectul pentru comunitatea străbunilor”, a mai adăugat el.



