Incendiu devastator azi-noapte în Arad, acolo unde un bărbat de 38 de ani a murit carbonizat în propria locuință.
Un bărbat de 38 de ani din localitatea arădeană Cil a fost găsit mort în casă, după ce pompierii au stins un incendiu ce a cuprins întregul imobil, în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 1.30.
Trei echipaje de stingere de la Sebiş, Gurahonţ şi Almaş au intervenit să stingă flăcările, iar la faţa locului s-a mai deplasat un echipaj medical al SMURD.
„La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent, prin ardere generalizată, la o casă pe o suprafaţă de aproximativ 250 metri pătraţi, cu posibilitate de propagare la o anexă gospodărească. Din nefericire, în interiorul casei a fost găsită o persoană de sex masculin în vârstă de 38 de ani, decedată. Incendiul fost lichidat în limitele găsite, fără a se fi propagat şi la alte construcţii”, a informat, miercuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Conform primelor cercetări, cauza producerii incendiului a fost un scurtcircuit.



