Zeci de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor

Salvamontiștii din Lupeni, județul Hunedoara, au intervenit în patru situații de urgență doar în ultimele 24 de ore. Perioada de iarnă este una în care salvatorii sunt în alertă în permanență.

 

„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 37 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:

 

– 11 apeluri pentru Salvamont Sinaia,

– 5 apeluri pentru Salvamont Caraș Severin – Muntele Mic,

– 4 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov,

– 4 apeluri pentru Salvamont Lupeni,

– 4 apeluri pentru Salvamont Voineasa,

– 2 apeluri pentru Salvamont Predeal,

– 2 apeluri pentru Salvamont Gorj,

– 1 apel pentru Salvamont Borșa,

– 1 apel pentru Salvamont Covasna,

– 1 apel pentru Salvamont Vâlcea,

– 1 apel pentru Salvamont Satu Mare,

– 1 apel pentru Salvamont Alba.

 

În cazul acestor intervenții au fost salvate 41 de persoane. Dintre acestea, 13 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital și o persoană a fost predată elicopterului SMURD pentru transport la spital.

S-au primit și 34 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.”