Votul locuitorilor din Timiș o scoate din sărăcie

Ana Marcela Bas a fost aleasă deputat de Timiș la finalul anului trecut, din partea SOS România, partidul Dianei Șoșoacă.

Bas este o avocată care avea nevoie de o schimbare a carierei, dacă ținem cont de faptul că anul trecut profesia i-a adus venituri de doar opt mii de lei. A avut ceva noroc cu veniturile soțului, angajat consilier juridic în sistemul de apărare națională și care a adus în casă în jur de 65 de mii de lei în 2024.

Altfel, nu știm cum ar fi trăit Ana Bas cu doar opt mii de lei pe an, dar acum nici nu mai are rost să ne întrebăm, pentru că postul de deputat îi aduce o indemnizație generoasă în următorii patru ani.

Bas face parte din două comisii parlamentare, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, unde este vicepreședinte, și Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.