Video – Atenție la mașini, locuitori din Giroc. Un individ caută să fure

Pe un grup de Facebook un locuitor de pe strada Poeziei din Giroc, trage un semnal de alarmă și spune că un individ încearcă mașinile parcate în zonă. Dovada spuselor sale sunt imaginile surprinse camera de supraveghere. În imaginile video se vede foarte clar că individul tatonează zona, apoi încet se apropie de mașini. Încearcă portierele și analizează cu atenție ce se află în interior. Faptul că stie zona și se gândește că poate fi surprins de camere este dovedită prin faptul că poartă o șapcă și are fața acoperită în mare parte de mască neagră.

Gălăgia făcută de un câine l-a speriat de posibilul hoț, iar bărbatul a plecat mai departe pe strada, renunțând la intențiile sale.