Un spital din Timișoara a scos la concurs câteva zeci de posturi în această perioadă. Vorbim și de posturi de conducere, dar și de execuție, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „PIUS BRÎNZEU”.
Sunt zece posturi de brancardier, unde este suficientă o diplomă absolvent școală generală (8 clase) sau adeverință/certificat de absolvire 8 clase.
Două posturi sunt de asistent medical generalist/debutant/principal. Condiții de participare la concurs: absolvent de liceu (12 clase) cu diplomă de bacalaureat, studii superioare, postliceale de specialitate; certificat de membru și adeverință pentru participare la concurs eliberată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor, Asistenților Medicali din România; aviz anual OAMGMAMR vizat pe anul în curs; vechime în specialitate – nu este cazul pentru debutanți; cunoștințe operare calculator/ competențe digitale – nivel mediu; asigurare de malpraxis.
Pentru postul de asistent social debutant laUPU-SMURD, se cer studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau absolvent al unei instituții de învățământ de specialitate, acreditată de stat în condițiile legi, fără vechime în specialitate; avizul Colegiului Național al Asistenților Sociali din România pentru exercitarea de liberă a profesiei de asistent social; cunoștințe operare calculator/ competențe digitale – nivel mediu.
Este și un post de director administrativ pentru care se pot înscrie persoane cu studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență- profil economic. Acestea trebuie să aibă 10 ani vechime în specialitate și cunoștințe operare calculator/ competențe digitale – nivel avansat.
Pentru postul de Tehnician Economic (SSD) la Serviciul financiar contabil- Compartiment financiar se cer studii superioare de scurtă durată, profil economic, fără vechime în specialitate, cunoștințe operare calculator/ competențe digitale – nivel mediu.
Mai sunt disponibile posturi de analist programator, economist debutant, psiholog practicant, infirmieri, asistenți, magaziner, administrator, kinetoterapeut, fizician medical. În total vorbim de câteva zeci de posturi, iar detalii despre participarea la concurs găsiți pe https://posturi.gov.ro/?sfid=80&_sft_judet=timis&sf_paged=2.



