Taberele școlare, preluate de Consiliul Județean

Cinci tabere şcolare din judeţul Timiş vor fi preluate de administraţia judeţeană, în urma votului aleşilor judeţeni, de marţi, acestea putând fi de acum renovate şi modernizate pentru a fi deschise copiilor şi tinerilor, în vacanţe.

 

„Taberele şcolare pentru tineri şi copii pot deveni parte a unui program amplu de reabilitare, în cadrul căruia judeţele din regiunea vest pot obţine finanţare de până la 3.000.000 de euro, conform apelului de proiecte PR Vest. Finanţarea va fi destinată modernizării spaţiilor de cazare, de servire a mesei, creării de facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă şi dezvoltării de spaţii educaţionale şi recreative”, au arătat consilierii judeţeni.

 

Transferul aprobat astăzi în plen este necesar pentru ca judeţul Timiş să poată deţine un drept de proprietate sau administrare asupra imobilelor, o condiţie obligatorie pentru accesarea fondurilor şi demararea lucrărilor de reabilitare.

 

„Situaţia actuală a taberelor şcolare din judeţul Timiş impune o acţiune urgentă şi fermă din partea noastră. Aceste imobile, cu un potenţial enorm de dezvoltare au fost din păcate neglijate pentru prea mult timp. În acest sens, am supus la vot un proiect de hotărâre prin care am solicitat trecerea în patrimoniul judeţean şi în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, prin Direcţia Judeţeană Timiş, a taberelor şcolare Bogda, Herneacova, Chevereşu Mare, Poeni Strâmbu şi Poeni Sat. Consider că este esenţial să investim în viitorul tinerilor noştri, iar taberele şcolare reprezintă un instrument deosebit de valoros pentru noi. În acest sens, vom accesa un program de finanţare europeană pentru a revitaliza taberele şcolare şi a le reda importanţa pe care o au în modelarea generaţiilor de tineri timişeni”, a arătat preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica.