Spitalul nou din Lugoj, tot la stadiul de planuri și promisiuni

Construcția unui nou spital în municipiul Lugoj este în continuare blocată între contestațiile celor două firme care au participat la licitație, iar autoritățile vin, acum, cu noi variante. Cum finanțarea proiectului cu bani din PNRR are toate șansele să fie ratată, administrația locală este „pregătită” să obțină alți bani. Cel puțin la nivel declarativ!

 

Proiectul a pornit cu stângul de prima dată: cel două firme care au participat la licitație au depus contestații, iar primăria Lugoj a deschis un proces împotriva firmei câștigătoare. Astfel, luni de zile proiectul a rămas blocat, iar la sfârșitul anului trecut contractul de finanțare cu Ministerul Sănătății a expirat.

 

Primăria Lugoj a făcut demersurile necesare pentru a-l înnoi, însă există șanse ca finanțarea de 150 de milioane de euro să se ducă pe apa sâmbetei, iar lugojenii să mai aștepte mult și bine până când vor avea un nou spital în orașul lor.

 

„Ținând cont că este un proiect foarte întârziat va trebui să avem și o rezervă în cazul în care vom pierde această finanțare, să venim foarte rapid cu altă finanțare pentru că municipiul Lugoj are nevoie de un spital nou”, a declarat primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, la un post local de radio.