Pe Clisura Dunării se lucrează de zor și în această perioadă. După ani la rând în care terasamentul de pe marginea șoselei din zonă a mai căzut, autoritățile s-au apucat de treabă.
Mai exact, pe DN 57, zona Berzasca, se toarnă ultimele 5 travee monolite și urmează montarea de grinzi prefabricate din beton.
Până acum au fost montate 70 de grinzi din totalul de 110. Vorbim de o structură din grinzi de beton armat ce se realizează pe o lungime de 110 metri. Și pentru mai multă susținere se adaugă un sistem de ziduri de retenție pentru protecție suplimentară. Căderile de pietre din zona respectivă vor fi împiedicate odata ce aceste lucrări vor fi finalizate. Versantul din apropiere a fost mereu un pericol.



