Se ridică de la zero o creșă în zona Bucovina din Timișoara. Vorbim de un cartier cu multe familii tinere, o zonă aflată în expansiune. Noua instituție de învățământ va avea 70 de locuri și un teren generos unde cei mici se vor bucura de un loc mare de joacă.
Lucrările sunt în plină desfășurare, finanțarea e asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin PNRR, implementarea se face prin Compania Națională de Investiții, iar primăria a asigurat terenul și utilitățile.
Proiectul este în valoare de peste 16 milioane de lei, fondurile sunt asigurate prin Ministerul Dezvoltării, iar implementarea cu sprijinul CNI. Primăria a pus la dispoziție terenul, precum și toate lucrările de viabilizare a terenului.


