Se caută cinci șefi pentru Drumuri Municipale Timișoara

Primăria Timișoara a lansat procedura de selecție pentru cinci membri ai Consiliului de Administrație al societății Drumuri Municipale Timișoara SA. Anunțul a fost publicat pe 21 august, iar termenul indicat pentru procedură este 21 octombrie 2026. 

 

Selecția vizează un post de administrator cu profil de auditor și patru posturi cu profil general și se desfășoară în baza legislației privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

 

Candidații trebuie să aibă studii superioare finalizate cel puțin cu diplomă de licență și minimum șapte ani de experiență în domenii precum științe inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al societății. Este cerută și o experiență de cel puțin trei ani în conducerea unor societăți, întreprinderi publice sau private ori regii autonome.

 

Pentru postul cu profil de auditor sunt prevăzute cerințe suplimentare, între care autorizarea ca auditor financiar sau o experiență de minimum trei ani în audit statutar, în condițiile stabilite prin anunț.

 

Procedura va stabili astfel noua componență a conducerii administrative a Drumuri Municipale Timișoara SA, societatea municipalității implicată în lucrările și serviciile de infrastructură rutieră din oraș.