Locuitorii comunei Satchinez din județul Timiș vor putea beneficia de analize și consultații gratuite pentru depistarea și evaluarea afecțiunilor hepatice, în cadrul unei acțiuni de screening care va avea loc joi, 27 august.
Un laborator mobil va fi prezent în comună, între orele 08:00 și 11:00, la Centrul de Informare Turistică Satchinez, situat lângă Căminul Cultural.
La această acțiune pot participa persoanele care au domiciliul în comuna Satchinez. Participanții sunt rugați să aibă asupra lor cartea de identitate și/sau cardul de sănătate. ”Acțiunea se desfășoară în cadrul proiectului LIVERO4Vest, care urmărește facilitarea accesului la prevenție, screening și diagnostic precoce pentru bolile hepatice”, a spus primarul din comuna Satchinez, Florin Cheaua.
Reprezentanții primăriei comunei Satchinez îi încurajează pe localnici să profite de această oportunitate și să participe la acțiunea de prevenție.



