Astăzi îl cinstim pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Hristos în râul Iordan.
În calendarul ortodox, Sfântul Ion este sărbătorit în fiecare an a doua zi după Bobotează, ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani, vârstă pe care evreii o consideră a maturităţii.
Dintre românce, peste 300.000 poartă numele Ioana, şi 140.000 pe cel de Ionela. Peste 11.000 se numesc Nela şi peste 6.000 poartă numele Ionelia. În privinţa bărbaţilor, peste 400.000 poartă numele Ion, peste 500.000 pe cel de Ioan, iar peste 320.000 se numesc Ionuţ. Sunt aproximativ 145.000 de români care se numesc Ionel şi peste 26.000 ce se numesc Nelu sau Ionică.


