Salariații primăriei, fără salarii în octombrie

Angajații Primăriei Lugoj nu își vor primi salariile la timp pe luna în curs, în absența primarului și a viceprimarului, care au fost înlocuiți de secretar. Ultimul ales la scrutinul din vară nu se poate implica încă.

Ziua în care angajații Primăriei Lugoj, județul Timiș, ar fi trebui să își primească salariile este 10 octombrie, însă banii nu vor intra în conturi decât după validarea noului primar și a noului consiliu local.

Prefectul Mihai Ritivoiu a declarat, pentru Lugojeanul.ro, că imediat după ce dosarele noilor aleși vor fi validate de către instanță, Lugojul va grăbi investirea primarului și a noului consiliu local.

„Voi prioritiza această ședință în fața tuturor, pentru că este un subiect în care nu vreau ca cetățenii să aibă nici cât de puțin de suferit, dar, conform procedurilor legale, trebuie să aștept validarea mandatelor noilor aleși de către instanța de judecată. Sper ca în 10-15 zile să putem face asta”, a explicat prefectul.

Secretarul municipiului, Dan Ciucu, cel care a preluat atribuțiile de conducere după demisia viceprimarului Adrian Serendan, nu are drept de semnătură pentru operațiuni financiare, astfel că nu se va putea ocupa.