Un nou serviciu de Evidență a Persoanelor și-a deschis porțile în județul Timiș. Acesta va funcționa, începând de astăzi, în localitatea Peciu Nou.
Anunțul a fost făcut de conducerea Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor Timișoara, instituție căreia i s-au adresat, până acum, cetățenii din Peciu Nou.
„Vă aducem la cunoștință că începând cu data de 15.01.2025, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Peciu Nou își va începe efectiv activitatea.
Astfel, cetățenii care au domiciliul pe raza de competență a comunei Peciu Nou (Peciu Nou, Diniaș și Sânmartinu Sârbesc) se vor adresa Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Peciu Nou începând cu data mai sus menționată”, a transmis Radu-Bogdan Sperneac, director executiv al Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor Timișoara.
Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor Timișoara deservește în continuare următoarele comune arondate: Becicherecu Mic, Bogda, Bucovăț, Cenei, Fibiș, Ghiroda, Parța, Giarmata, Giulvăz, Mașloc, Orțișoara, Pișchia, Remetea Mare, Sânandrei, Sânmihaiu Român și comuna Șag.


