Polițiștii din Timiș au făcut razii pe șosele în primele zile din an. Zece șoferi au rămas pietoni. Oamenii legii au aplicat și zeci de sancțiuni în valoare de aprlape 60 de mii de lei.
„În perioada 31.12.2024-02.01.2025, polițiștii timișeni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și activități de verificare și prevenire privind respectarea legislației în domeniul materialelor explozive, conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, infracțiunilor contra patrimoniului, precum și utilizarea necorespunzătoare și neautorizată de articole pirotehnice.
În această perioadă, poliţiştii au intervenit la peste 150 de apeluri semnalate prin SNUAU 112, în cadrul cărora au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 57.100 de lei.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, iar ca măsură complementară, polițiștii au reținut 10 permise de conducere și 9 certificate de înmatriculare retrase. În această perioadă nu a fost înregistrat niciun accident grav de circulație.
Și în ultima zi a anului 2024, polițiștii timișeni au desfășurat activități privind prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice, fiind confiscate mai multe articole pirotehnice”, anunță Poliția.



