Un tânăr de 19 ani din Simeria este cercetat de polițiști după ce acestia l-au prins cu substanțe interzise. Băiatul se afla in zona unui cimitir din Deva. El nu era singur, ci însoțit de alți doi tineri, o femeie de 22 de ani și un bărbat de 20 de ani, într-o mașină.
„Tânărul de 19 ani a fost legitimat de polițiștii Biroului de Ordine Publică din Deva, la data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 04:15, în zona unui cimitir din municipiul Deva. Acesta se afla, împreună cu alți doi tineri, o femeie de 22 de ani și un bărbat de 20 de ani, într-o mașină.
În urma controlului corporal, polițiștii au descoperit asupra tânărului de 19 ani (în buzunarul gecii) o țigaretă confecționată artizanal, din foiță de culoare albă, precum și o substanță vegetală uscată, de culoare verde-olive, ambalată într-o hârtie de culoare neagră.
Toate bunurile descoperite de polițiști au fost ridicate și înaintate către S.C.C.O. Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ Hunedoara.



