Primăria Târgu Jiu continuă modernizarea transportului public

Primăria Târgu Jiu continuă modernizarea transportului public și face un nou pas important pentru dezvoltarea mobilității urbane, prin extinderea rețelei de transport electric către una dintre cele mai dinamice zone comerciale ale orașului.

Proiectul vizează realizarea unui nou tronson de infrastructură pentru troleibuze, care va asigura legătura directă între oraș și zona comercială din apropierea Dedeman, facilitând accesul rapid și eficient al cetățenilor către punctele de interes.

În cadrul investiției va fi amenajat și un capăt de linie modern, în proximitatea magazinului, unde vor fi create spații dedicate staționării mijloacelor de transport public, contribuind astfel la o mai bună organizare a traficului și la creșterea confortului călătorilor.

Extinderea rețelei electrice face parte din strategia administrației locale de a dezvolta un sistem de transport nepoluant, adaptat nevoilor actuale ale orașului și zonelor aflate în plină expansiune. Prin aceste investiții, Primăria Târgu Jiu își reafirmă angajamentul pentru un oraș modern, accesibil și prietenos cu mediul, în care mobilitatea urbană devine mai eficientă și mai sustenabilă pentru toți locuitorii.