Mai multe percheziții au loc sâmbătă dimineaţă, 7 decembrie, Bucureşti şi câteva județe din țară: Ilfov, Neamţ, Maramureş, Timiş şi Sălaj. Anchetatorii spun că este vorba despre dosare care vizează infracţiuni de promovarea a ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, incitarea la ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Potrivit procurorilor, descinderile au legătură cu ceremonia de omagiere a liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu din pădurea Tâncăbești din 30 noiembrie 2024.
„Astăzi, 7 decembrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii de investigații criminale din cadrul IPJ Ilfov pun în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Neamț, Maramureș, Timiș și Sălaj.
Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov, dar și a structurilor de poliție din cadrul inspectoratelor de politie Timiș, Sălaj, Neamț și Maramureș.
Ancheta vizează fapte de utilizare a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, petrecute la data de 30.11.2024, la monumentul din localitatea Tâncăbești, județul Ilfov.
Activitățile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”, se arată în comunicatul autorităților.
În județul Timiș oamenii legii l-au dus la audieri pe Tiberiu Stepan.
Mulți români cred însă că toată această mobilizare de forțe e, de fapt, o acțiune de intimidare și o modalitate de a semăna panica în rândul populației mai ales în contextul în care CCR a decis anularea alegerilor prezidențiale în timp ce procesul electoral începuse deja în diaspora și zeci de mii de oameni votaseră deja.



