La aceasta oră se desfașoară 10 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de spălare de bani. În acest dosar instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalitații Economice sunt vizate 17 persoane care vor ajunge astăzi la audieri în fața anchetatorilor. Surse judiciare spun că cei vizați de oamenii legii nu pot justifica suma mari de bani pe care le tranzacționau, în plus aceștia nu au un loc de muncă stabil, un serviciu. Perchezițiile au loc în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin.
Actualizare:
Din datele oficiale făcute publice de anchetatori reiese că:
„În fapt, din cercetări a reieșit că începând cu anul 2023 și până în prezent, mai multe persoane, fără surse de venit, ar fi tranzacționat prin conturile bancare personale sau ale unor interpuși, în vederea dobândirii de beneficii materiale însemnate, sume însemnate de bani provenite din infracțiuni și desfășurarea de activități corelative de spălare a banilor, care vizează astfel legalizarea veniturilor obținute ilegal, în vederea ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora ori cu scopul de a ajuta persoana care a care a săvârșit infracțiunea din care provin fondurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei penale.
Astfel, până la acest moment, au fost identificate bunuri de lux (autoturisme) cât și imobile asupra cărora a fost instituită măsura sechestrului asigurător până la concurența sumei de 3.237.000 de lei.”


