O universitate din Timișoara va avea campusuri smart  

Șapte universități din țară vor beneficia de finanțări în valoare de peste 43 de milioane de euro pentru construirea de campusuri universitare în cadrul apelului de proiecte „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului”.

 

 

 

Printre acestea este și Universitatea de Vest din Timișoara. Universitatea a primit finanțare pentru proiectul „Viitorul Studenților: Cămine Smart și Sustenabile”.

 

 

 

Construcția noilor locuri de cazare ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul anului 2025, urmând ca studenții să poată beneficia de acestea începând cu anul 2026.

 

 

 

„Se au în vedere, cu precădere, investițiile care au o dimensiune incluzivă, pentru creșterea numărului de locuri din cămine, dedicate studenţilor proveniţi din medii socio-economice defavorizate, cu dizabilităţi, minorităţi etnice sau din familii monoparentale etc., care vor avea prioritate în obținerea unui loc în campusuri universitare nou construite”, conform Ministerului Educației.

 

 

 

Pe listă mai este și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, dar sunt pe lista de rezerve, în limita bugetului. Aceasta a propus proiectul „Construire Cămin Studențesc cu Facilități Educaționale în Vederea Asigurării unei Infrastructuri Universitare Moderne în cadrul Campusului Universității Științele Vieții Regele Mihai I Timișoara.

 

 

 

Celelalte universități din țară care au primit finanțare sunt din București, Constanța, Suceava, Mureș și Iași.