Nu mai puțin de 56 de tineri absolvenți de Medicină și-au început parcursul profesional,. Aceștia au fost angajați în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara. Timp de 5 ani, ei vor lucra alături și vor fi îndrumați de medicii unității sanitare.
„Specialitățile medicale în care aceștia vor activa sunt: pneumologie cu 12 rezidenți, boli infecțioase cu 14 rezidenți, epidemiologie, 4, și radiologie 26.
De altfel, este pentru prima dată când unitatea sanitară are un program de rezidențiat pentru una dintre cele mai complexe specialități, radiologia și imagistică medicală. Asta și datorită HUB-ul imagistic ce exista la Spitalul Victor Babeș și care include două aparate RMN dintre care unul de 3Tesla, două Computere Tomograf, un mamograf, mai multe ecografe și aparate RX, dar și un dispozitiv DEXA.
Spitalul Victor Babeș Timișoara este Centru de Expertiză pentru mai multe afecțiuni pulmonare și boli infecțioase.” Conform comunicatului Spitalului De Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.



