Mobilizare de forțe pe aeroportul din Timișoara

Pompieri, ambulanțe și echipaje SMURD au invadat aeroportul din orașul de pe Bega. Din fericire, nu vorbim de o tragedie, ci de un exercițiu amplu al mai multor instituții în intervenții de urgență.

 

 

„Astăzi, 12.12.2024, între orele 11.30 și 12.30, Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia”, a organizat un exercițiu pentru a testa capacitățile de reacție a instituțiilor abilitate și modul de interacțiune și de cooperare în ipoteza producerii unei situații de urgență/criză și a unui act de intervenție ilicită.

 

Acțiunea face parte din Planul de Intervenție al Servicului de Salvare și Stingere a Incendiului și a Planului de Management al Crizei, documente în care sunt stabilite diferite situații cu impact asupra securității și siguranței zborurilor și a pasagerilor.

 

Mulțumim pentru implicarea fermă și colaborarea exemplară tuturor instituțiilor prezente: Poliția Transporturi Timişoara, Poliția de Frontieră Aeroport Timişoara, ISU Timiş, Inspectoratul Județean Jandarmi Timiş, SMURD, Serviciul de Ambulanță Timiș, SRI.

 

Exercițiul s-a încheiat fără incidente, iar traficul aerian programat în același interval de timp nu a fost pertubat”, anunță reprezentanții Aeroportului Traian Vuia din Timișoara.